Povestea transferului lui Ionuț Gurău la U Craiova 1948. „Semnase cu noi, dar am fost om de cuvânt și nu am mai înregistrat contractul!” | EXCLUSIV

Povestea transferului lui Ionuț Gurău la U Craiova 1948. „Semnase cu noi, dar am fost om de cuvânt și nu am mai înregistrat contractul!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Lemnaru, managerul formației Unirea Slobozia, este convins că Ionuț Gurău va ajunge unul dintre ceri mai buni portari din Superliga.

Eugen Anghel este omul care l-a adus pe Ionuț Gurău la FCU Craiova

Adrian Mititelu a declarat zilele trecute că Ionuț Gurău a ajuns în Bănie liber de contract, iar Eugen Anghel, fostul antrenor al goalkeeperilor de la FCU, este cel care a contribuit decisiv la aducerea portarului în vârstă de 23 de ani la U Craiova 1948.

ProSport a aflat că tânărul portar al alb-albaștrilor are o poveste foarte interesantă, iar managerul formației Unirea Slobozia, Ilie Lemnaru ne-a vorbit despre trecerea lui Gurău în Bănie.

Oficialul celor de la Slobozia ne-a mărturisit că se bucură de ascensiunea lui Gurău, deși clubul său nu s-a mai ales cu niciun ban de pe urma acestui transfer.

Vitor Ferreira Mosac Rivaldo, Duarte Andre Lourenco si Ion Cristian Gurau in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC U Craiova, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, sambata 3 decembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Gurău semnase prelungirea contractului cu noi, dar îi promisesem un lucru!”

Ilie Lemnaru, managerul lui Unirea Slobozia a vorbit pentru ProSport despre trecerea lui Ionuț Gurău la U Craiova 1948.

„Asta este viața, iar acum nu mai contează că noi nu ne-am ales cu niciun ban de pe urma trecerii lui Gurău la FCU. Eu sunt un om de cuvânt și mi-am respectat înțelegerea pe care am avut-o cu acest portar. Eu discutasem cu el și ne înțelesesem că, dacă el își găsește un club în străinătate sau de Liga 1, atunci el va pleca de la noi. El ajunsese la final de contract.

Iar Gurău ne promisese că dacă nu își va găsi nicio variantă dintre cele pe care eu vi le-am spus, atunci va semna prelungirea contractului cu noi. Ne-a spus clar că el în Liga 2 va juca doar la Slobozia, nicăieri în altă parte. El ajunsese la final de contract cu Unirea Slobozia. Îi găsisem și un impresar, după ce eu l-am recomandat celor de la firma de impresariat a lui Leonid Istrati. Ei bine, Gurău nu își găsise nimic în perioada în care își căutase o altă echipă, iar în cele din urmă a semnat cu noi prelungirea contractului. Lucrul ăsta cred că l-a făcut undeva într-o zi de joi, iar pe weekend mi-a spus că i-a venit în cele din urmă pe adresa lui o ofertă de transfer de la FC U Craiova. El își dorea enorm să ajungă în prima ligă.

Eugen Anghel era atunci antrenorul cu portarii lui FCU. Îl știa pe Gurău de la loturile naționale și a fost omul pentru care Gurău a ales să plece la echipa domnului Mititelu, deși a știut clar de la început că nu pleacă acolo ca portarul lor numărul 1. Vă dați sema că eu a trebuit să respect înțelegerea verbală pe care am avut-o cu Gurău, deși aveam semnat prelungirea contractului cu el, dar nu am mai înregistrat pe nicăieri acel contract semnat cu noi. L-am înțeles pe Gurău că transferul la FCU, echipă de prima ligă, e șansa vieții lui și mă bucur că astfel am contribuit și noi la ceea ce este Gurău acum. Discutasem clar cu Gurău și i-am spus că nu ne vom opune dacă el își găsește o echipă de Liga 1 sau în străinătate”, și-a început discursul Lemnaru.

„Nu am văzut în viața mea un om atât de luptător ca Gurău!”

În continuare, managerul formației Unirea Slobozia, Ilie Lemnaru ne-a vorbit despre Ionuț Gurău și a făcut o comparație a portarului de 23 de ani cu Robert Popa „Am fost acum câteva zile să îl revăd pe Gurău la un meci al lor, pe Oblemenco. Fusesem la o întâlnire organizată de FRF și am trecut și pe la Craiova. Mă bucur enorm că Gurău a ajuns titular la FCU, iar eu vă spun că visul lui cel mare este să ajungă și la echipa națională de seniori a României. Și vreau să vă fac și o comparație, deși nu este treaba mea. Am văzut și am citit și eu despre problemele Craiovei cu Robert Popa, cel care plecase de la echipă că nu mai accepta statutul de rezervă.

Dar de Gurău ce să mai spunem? Acest băiat este un adevărat luptător și nu a cedat niciodată. Pe unde a fost el s-a luptat pentru titularizare. A strâns din dinți și a intrat în poartă atunci când a meritat. Însă, vreau să știți că a avut avut promovări consecutive cu Farul și Buzău din Liga 3 în Liga 2, iar cei de acolo nu l-au oprit în lot și au renunațat la el fără nicio ezitare. A venit la noi, am promovat din Liga 3 în Liga 2, iar noi l-am oprit. A luptat pentru titularizare și la noi. Să nu credeți că i-a fost ușor la Slobozia și a fost doar titular.

Iar la Craiova el s-a dus știind clar că nu se duce în Bănie ca portarul lor numărul 1. Cineva îmi spunea că acolo o să fie portarul lor numărul trei, dar eu știam clar ce poate Gurău și eram convins că el are nevoie doar de o șansă și eram sigur că o să ajungă portarul lor numărul 1. Asta înseamnă să fii un adevărat luptător, iar eu îi doresc tot binele din lume lui Ionuț Gurău și mă aștept ca într-o zi să ajungă și la echipa națională de seniori. Gurău merită acest lucru.”

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în miez de noapte!
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în…
Italienii au citit pe buze ce a țipat căpitanul lui Juventus, după ce Dennis Man l-a depășit fără drept de apel
Italienii au citit pe buze ce a țipat căpitanul lui Juventus, după ce Dennis Man l-a depășit fără drept de…
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme, într-un timp scurt
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme, într-un timp scurt
O nouă nuntă în familia Sterp! Daniela și Culiță Sterp se pregătesc de marele eveniment. Bucurie mare pentru fani!
O nouă nuntă în familia Sterp! Daniela și Culiță Sterp se pregătesc de marele eveniment. Bucurie mare pentru fani!
Marius Şumudică, acuzat că i-a făcut o nedreptate unui jucător de la Rapid: ”Nu îţi aduce nimic. Absolut deranjant”
Marius Şumudică, acuzat că i-a făcut o nedreptate unui jucător de la Rapid: ”Nu îţi aduce nimic. Absolut deranjant”
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu secretara: - Pentru asta te plătesc eu pe tine!
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu secretara: - Pentru asta te…
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse,…
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj vehement despre angajaţii săi: Niciodată nu am făcut şi nu voi face asta
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj vehement despre angajaţii săi: Niciodată nu am făcut şi nu voi face…
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus fiicei lor la telefon
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus fiicei lor la telefon
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Camerele video pentru rovinietă sunt folosite ca radare? Ce răspund autoritățile
Camerele video pentru rovinietă sunt folosite ca radare? Ce răspund autoritățile
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
×